În perioada 26–30 mai a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași derulează „Săptămâna Prevenirii Criminalității”.
Campania are ca obiectiv principal informarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la diversele forme de criminalitate, precum și promovarea celor mai eficiente metode de prevenire.
Activitățile cu caracter informativ și preventiv se vor desfășura atât în mediul urban, cât și în cel rural, fiind structurate pe teme zilnice, astfel:
• 26 și 27 mai – Siguranța copiilor;
• 28 mai – Prevenirea violenței;
• 29 mai – Siguranța în mediul digital;
• 30 mai – Prevenirea consumului de droguri.
Polițiștii vor desfășura acțiuni menite să reducă riscurile de victimizare și să prevină comportamentele antisociale, adresându-se unor categorii diverse de cetățeni. Mesajele transmise vor fi adaptate realităților actuale și vor fi comunicate prin metode moderne, interactive.
Totodată, în cadrul activităților vor fi distribuite materiale informative (afișe, pliante, flyere) ce conțin recomandări și sfaturi utile pentru creșterea siguranței personale și comunitare.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă