15 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

SLUJBA DE TÂRNOSIRE A BISERICII „SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI” DIN CĂLĂRAȘI, OFICIATĂ DE PREASFINȚITUL PĂRINTE VINCENȚIU

Un moment de mare însemnătate spirituală a avut loc miercuri 12 iunie, în municipiul Călărași, unde s-a săvârșit slujba de Târnosire a Bisericii cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, oficiată de Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. La eveniment a participat un sobor de preoți din cadrul Episcopiei, dar și numeroși credincioși printre care și senatoarei Daniela Mihai, care a transmis un mesaj de susținere față de valorile spirituale și culturale ale Bisericii Ortodoxe Române și față de rolul esențial al acesteia în viața comunităților locale.

„Este o mare binecuvântare să participăm la astfel de momente care ne reamintesc de rădăcinile noastre și de puterea credinței în viața comunității. Prin truda părintelui Lazar Costel și a ctitorilor , la Călărași vom avea privilegiul de a ne ruga și a da slava bunului Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor sfinților”, a declarat senatoarea..

Slujba de sfințire a marcat consacrarea oficială a sfântului locaș, devenind astfel un nou punct de referință duhovnicesc pentru comunitatea locală. Potrivit tradiției ortodoxe, după târnosire, credincioșii au avut posibilitatea să intre în altar și să se închine.