Călărașiul este din nou gazda unei sărbători dedicate Dunării. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 28 iunie, începând cu orele dimineții, pe Faleza Parcului Central, locație devenită emblematică pentru manifestările dedicate Zilei Dunării
Călărașiul se alătură astfel, campaniei „Descoperă Rowmania”, un proiect inițiat în 2013 de Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23”, în parteneriat cu Administrația Națională Apele Române. Campania are drept scop promovarea patrimoniului hidrografic al României și încurajarea valorificării sustenabile a acestuia în localitățile riverane.
Municipiul Călărași, se remarcă prin eforturile continue de a exploata în mod responsabil și creativ resursele naturale.
Pescarii călărășeni sunt așteptați să se înscrie și la concursul de pescuit, organizat de Primăria Municipiului Călărași în parteneriat cu Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Călărași.
Se aruncă undițele în apa Borcei la primele orele ale dimineții, urmând ca cele mai mari și frumoase capturi să fie premiate.
Programul zilei dedicate Dunării cuprinde:
09:30 – 10:30 – înscrieri echipe
10:00 – 11:30 – antrenamente și demonstrații de vâslit
11:45 – 12:00 – ședința tehnică
12:00 – 14:00 – competiții
14:00 – festivitatea de premiere
Mini-festivalul dedicat apei, naturii și sportului în aer liber devine, astfel, un reper al verii pentru localnici.
Evenimentul promite momente pline de energie și voie bună, în special prin competiția de vâslit, care va anima luciul Borcei și va aduce în prim-plan spiritul de echipă, pasiunea pentru mișcare și respectul pentru natură.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă