Miercuri, 9 iulie a.c., în sala de ședințe a Primăriei Călărași, primarul Marius Dulce și Liviu Mușat, director general al ADR Sud Muntenia, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul cu titlul “Îmbunătățirea transportului public de călători în municipiul Călărași și creșterea performanțelor acestuia prin crearea unui sistem inteligent de management al traficului și monitorizare video, bazat pe instrumente inovative și eficiente” , finanțat în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027.
“Este un proiect pe care-l vom “lega” de noul sediu al Poliției Locale ce va fi recepționat în curând și astfel lucrurile vor intra într-o dinamică. În valoare de peste 20 de milioane de lei, proiectul propune implementarea unui sistem integrat de management inteligent al traficului și supraveghere video, cu accent pe utilizarea tehnologiilor moderne de detecție, coordonare adaptivă a intersecțiilor și transmitere a datelor în timp real către centrul de comandă.”, a declarat, printre altele, primarul Marius Dulce.
“Din perspectiva noastră, la nivelul unui municipiu reședință de județ un asemenea proiect se impune stringent. Aș vrea să-i felicit pe domnul primar și echipa sa de la Primărie că n-au renunțat la acest proiect care vine din perioada de programare anterioară. Sunt convins că proiectul va fi implementat în condiții optime. Va fi complementar proiectului de mobilitate urbană care va contribui la creșterea siguranței cetățenilor în municipiul Călărași”, a precizat Liviu Mușat, director general ADR Sud Muntenia.
Descrierea investiției constă în:
* Componenta de semaforizare inteligentă, prioritizare transport public și supraveghere video
* Zona de intervenție acoperă 22 de locații semaforizate din municipiu, respectiv 19 intersecții și 3 treceri de pietoni cu buton, pe principalele artere din oraș, respectiv: Prelungirea București, Str. București, str. Grivița și str. Republicii.
Locațiile de amplasare:
- 1. Str. Panduri – str. Prelungirea București (Intersecție Semaforizată)
- 2. Str. Zăvoiului – str. Prelungirea București (Intersecție Semaforizată)
- 3. Str. Belșugului – str. Prelungirea București (Intersecție Semaforizată)
- 4. Str. Știrbei Vodă – str. Prelungirea București (Trecere de pietoni cu buton)
- 5. Str. Prelungirea București (TP Școala nr.10) : 2 buc (Trecere de pietoni cu buton)
- 6. Bd. N. Titulescu – str. Prelungirea București (Intersectie semaforizată)
- 7. Bd. Cuza Vodă – str. Prelungirea București (Intersecție semaforizată)
- 8. Str. București – str. Eroilor (Intersecție semaforizată)
- 9. Str. București – str. Sloboziei (Intersecție semaforizată)
- 10. Str. București – str. Dobrogei (Intersecție semaforizată)
- 11. Str. București – str. I.L. Caragiale (Trecere pietoni cu buton)
- 12. Bd. Cuza Vodă – str. Grivița (Intersecție semaforizată)
- 13. Str. Grivița – str. Eroilor (Intersecție semaforizată)
- 14. Str. Grivița – str. Sloboziei (Intersecție semaforizată)
- 15. Str. Grivița – str. 13 Decembrie (Intersecție semaforizată)
- 16. Str. Grivița – str. Dobrogei (Intersecție semaforizată)
- 17. Str. Grivița – str. I.L.Caragiale (Intersecție semaforizată)
- 18. Bd. Republicii – bd. N. Titulescu (Intersecție semaforizată)
- 19. Bd. Republicii – str. Cuza Vodă (Intersecție semaforizată)
- 20. Bd. Republicii – str. Eroilor (Intersecție semaforizată)
- 21. Bd. Republicii – str. Sloboziei – str. 13 Decembrie (Intersecție semaforizată)
- 22. Bd. Republicii – str. Dobrogei (Intersecție semaforizată)
Componenta de informare și recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare
Această componentă va include echipamentele:
- – Camere LPR – 6 buc;
- – Panouri VMS (panou cu mesaj variabil) – 3 buc.
instalate în cele 3 puncte principale de intrare/ieșire din municipiu: Vest – DN 3D (Siderca); Est – Str. București (Dedeman); Nord – DN21 (Petrom)
Astfel, pe direcția de intrare în municipiu, în fiecare locație se va instala un panou cu mesaje variabile, pe care vor fi afișate informații de interes pentru participanții la trafic: zone cu lucrări, zone aglomerate, rute ocolitoare, după caz.
De asemenea, pe ambele direcții de mers vor fi instalate camere LPR (recunoaștere automată a numerelor de înregistrare), prin intermediul cărora se va realiza nu doar un control al fluxurilor de vehicule, ci și posibilitatea alertării automate în cazul detectării unor vehicule suspecte sau neautorizate.
Componenta centrală
Prin proiect se va asigura amenajarea și echiparea a două centre de comandă și control, unul principal și unul de rezervă.
Centrul de comandă și control principal va fi instalat în clădirea de pe str. Mușețelului, iar centrul de comandă si control de rezervă, pe str. Progresului.
Clădirile respective vor fi dotate cu toate sistemele necesare pentru funcționarea în condiții optime și de siguranță a unor astfel de centre de date, respectiv: sistem control acces, sistem monitorizare video, sistem de climatizare, sistem alarmă anti-efracție, sistem detecție și alarmare anti-incendiu, sistem de stingere automată a incendiilor.
Beneficiarii acestui proiect sunt:
- cetățenii orașului care vor avea un sistem de transport public mai fiabil și un trafic rutier mai sigur;
- autoritățile locale și poliția rutieră, care vor avea acces la un sistem informatic de control și supraveghere în timp real;
- operatorul de transport public, care va beneficia de creșterea predictibilității și eficienței operaționale; și, nu în ultimul rând, mediul, prin reducerea consumului de combustibil și a nivelului de emisii.
Proiectul reprezintă un răspuns clar, fundamentat și aliniat strategic la nevoile de modernizare a infrastructurii urbane de mobilitate din municipiul Călărași. El va contribui la consolidarea unui sistem de transport public performant, predictibil și integrat, susținut de o infrastructură digitală de ultimă generație și orientat spre o mobilitate urbană sustenabilă.
Valoarea totală a proiectului este de 20.243.204,67 lei (inclusiv TVA) (3.994.555 euro). Contribuția de 2% din valoarea eligibilă este de 404.864,11 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului.
Durata implementării proiectului: 13 luni (31 iulie 2026)
Din perspectiva transportului public, proiectul introduce o funcționalitate esențială: prioritizarea vehiculelor de transport public la trecerea prin locațiile semaforizate, corelată cu poziționarea în timp real a vehiculelor pe traseu. Aceasta va conduce la reducerea timpilor de parcurs, creșterea vitezei comerciale și, implicit, la îmbunătățirea atractivității serviciului public și creșterea predictibilității și eficienței acestuia.
Sistemul de management inteligent al traficului va permite ajustarea ciclurilor de verde în funcție de volumul de trafic detectat, minimizând timpii de întârziere și eliminând blocajele recurente. Datele vor fi transmise către centrul de comandă, unde vor fi analizate în timp real, cu posibilitatea de intervenție manuală sau automată.
Sistemul de monitorizare video din locațiile semaforizate va asigura creșterea siguranței circulației, în special pentru utilizatorii cei mai vulnerabili: pietoni, bicicliști etc., precum și posibilitatea de sesizare rapidă a oricăror situații neprevăzute, ambuteiaje, accidente, ceea ce va conduce la reducerea timpilor de intervenție. De asemenea, camerele cu recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare montate la intrările/ieșirile din municipiu vor avea capacitatea de alertare automată în cazul detectării unor vehicule suspecte sau neautorizate.
În plus, sistemul de informare a participanților la trafic prin panouri cu mesaje variabile va furniza șoferilor informații utile pentru adaptarea traseului în caz de congestii sau lucrări sau prin oferirea de alte informații relevante.
În concluzie, proiectul reprezintă un răspuns clar, fundamentat și aliniat strategic la nevoile de modernizare a infrastructurii urbane de mobilitate din municipiul Călărași. El va contribui la consolidarea unui sistem de transport public performant, predictibil și integrat, susținut de o infrastructură digitală de ultimă generație și orientat spre o mobilitate urbană sustenabilă.
More Stories
Ce a pregătit Primăria Călărași cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Marinei Române
Ședință extraordinară a Consiliului Local Călărași
ANUNȚ IMPORTANT: Suspendare temporară a curselor cu bacul Chiciu – Regie