Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 24 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și de mare risc.
La data de 9 august 2025, bărbatul a fost prins în flagrant delict de către polițiștii Secției 1 Poliție Constanța, în timp ce ar fi deținut asupra sa droguri de risc și mare risc, porționate și ambalate în scopul comercializării.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate peste 60 de grame de canabis și un gram de cocaină.
La data de 13 august 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea bărbatului, ulterior, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției 1 Poliție Constanța.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv