În minivacanța prilejuită de „Ziua Marinei” şi „Adormirea Maicii Domnului”, pompierii militari călărășeni sunt pregătiți să acționeze, cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare pentru stingerea incendiilor, acordarea ajutorului medical de urgență și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
În perioada 15 – 17 august, peste 100 de pompieri, cu autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, autospeciale pentru intervenție la înălțime, autospeciale pentru descarcerare, ambarcaţiuni și alte mijloace tehnice specifice de intervenţie, se vor afla zilnic în dispozitiv, pentru gestionarea situațiilor de urgență care se pot produce la nivelul județului Călărași.
În funcție de situația operativă sau de amploarea evenimentelor, personalul poate fi suplimentat cu pompieri aflați în turele libere.
Pompierii militari călărăşeni vor fi prezenţi în data de 15 august la Ziua Marinei, asigurând cu efective, autospeciale şi ambarcaţiuni buna desfăşurare a activităţilor organizate de autorităţile locale pe malul braţului Borcea.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al judeţului Călărași recomandă cetățenilor care aleg să meargă la picnic, în această minivacanță, să respecte următoarele reguli și măsuri preventive:
– faceţi focul pentru grătar doar în locurile special amenajate pentru picnic;
– nu aprindeţi focul în pădure;
– nu lăsaţi copiii să se joace cu focul!
De asemenea, prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodărie se face numai în condiţii de siguranță şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la vecinătăţi.
Pompierii, recomandă, de asemenea, cetățenilor care aleg să frecventeze locurile de agrement de pe malul apei să respecte următoatrele reguli:
– Nu vă scăldaţi în zone neamenajate;
– Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi;
– Nu intraţi în apă dacă aţi consumat băuturi alcoolice;
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă