Organizațiile sindicale din învățământ anunță declanșarea unor ample acțiuni de protest împotriva măsurilor prevăzute de Legea nr. 141/2025 și de actele subsecvente emise de Ministerul Educației și Cercetării, care afectează grav calitatea actului educațional și drepturile cadrelor didactice.
Efectele dezastruoase ale noilor reglementări
1. Creșterea normei didactice de predare cu 2–4 ore;
2. Comasarea a sute de unități de învățământ;
3. Creșterea efectivelor de preșcolari/elevi la grupă/clasă;
4. Reducerea cu peste 50% a tarifului utilizat pentru „plata cu ora”;
5. Creșterea obligației de catedră pentru directori și inspectori.
De asemenea, există un risc major de eliminare a titularizării în sistemul de învățământ, măsură care ar lovi direct în toate cadrele didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal.
Sinteza acțiunilor propuse
3, 4 și 5 septembrie 2025 – proteste la Ministerul Educației, la Guvernul României și, la nivel local, în fața sediilor prefecturilor și inspectoratelor școlare județene;
8 septembrie 2025 – BOICOTAREA începerii anului școlar, prin:
· protest național în Piața Victoriei, urmat de marș către Palatul Cotroceni;
· neparticiparea la festivitățile de deschidere oficială și la orice activități specifice începutului de an școlar;
9 septembrie 2025 – boicotarea activităților didactice de predare (cu termen-limită pentru strângerea semnăturilor: 5 septembrie 2025);
Lansarea REFERENDUM-ului pentru consultarea membrilor de sindicat în vederea declanșării grevei de avertisment și a grevei generale;
Alte acțiuni de protest în funcție de evoluția evenimentelor și deciziile organelor colective de conducere, în baza votului membrilor de sindicat.
Apel la solidaritate
„Nu luptăm doar pentru drepturile noastre, ci pentru un învățământ de calitate, pentru respectul profesiei de dascăl și pentru șanse egale la educație. Un profesor epuizat și o clasă supraaglomerată nu pot construi viitorul acestei țări”, transmit reprezentanții sindicatelor.
More Stories
Oltenița: Încep lucrările de modernizare pe Strada Cornișei
Exercițiu tactic pentru un management eficient al situaţiilor de urgenţă, desfășurat de ISU Călărași
Primăria Călărași continuă amenajare parcărilor de reședință