13 septembrie, Ziua Pompierilor din România, ne readuce în memorie sacrificiul ostaşilor pompieri, care, în anul 1848, au scris cu propriul sânge o pagină de istorie, de devotament şi de iubire de ţară dusă până la jertfa supremă, în inegala confruntare din Dealul Spirii.
Cu această ocazie ISU Barbu Ştirbei Călăraşi a organizat prin subunitățile sale mai multe exerciţii şi aplicaţii demonstrative, unde a prezentat publicului larg cu ocazia săptămânii porţilor deschise tehnica de intervenţie folosită în situaţiile de urgenţă şi în misiunile specifice, autospeciale, ambarcaţiuni, echipamente şi accesorii specifice intervenţiilor în situaţii de urgenţă.
Vineri 12 septembrie, la sediul ISU Călărași a avut loc o ceremonie dedicată acestei zile la care a participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, senatoarea Daniela Mihai, reprezentanți ai bisericii și ai instituțiilor cu care I S U Călărași colaborează.
Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, șase cadre militare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei”, doi ofițeri și patru subofițeri, au fost avansați în gradul următor pentru rezultatele deosebite obținute în activitatea profesională.
Pompierii care au obținut rezultate foarte bune în cadrul structurilor în care activează au fost recompensați cu diplome de apreciere, fiind felicitați de către comanda unității.
Voluntarii înscriși în cadrul Proiectului Salvator din Pasiune au fost recompensați cu diplome de apreciere.
Conducerea ISU Călărași a acordat diplome pentru conducerile a trei Unități Administrativ Teritoriale din județ și pentru instituțiile cu care a avut o cooperare de excepție.
Prefectul județului Călărași, Laurențiu State, a felicitat pompierii călărășeni pentru activitatea desfășurată și pentru misiunile zilnice și le-a adresat un sincer și călduros „La mulţi ani!”.
Vicepreședintele Consiliului județean Călărași, Laurențiu Dan Ionescu a mulțumit pompierilor pentru modul deosebit în care își desfășoară activitatea în sprijinul comunității.
Inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași a dat citire mesajului transmis de către Inspectorul General al IGSU
Părintele Protopop Dinu Viorel a transmis un mesaj din partea bisericii, urându-le acestora să aibă parte de multă sănătate și de putere de muncă pentru a putea duce la bun sfârșit toate misiunile încredințate.
Inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași a adresat tuturor pompierilor un sincer LA MUNLȚI ANI.
More Stories
Oltenița: Încep lucrările de modernizare pe Strada Cornișei
Exercițiu tactic pentru un management eficient al situaţiilor de urgenţă, desfășurat de ISU Călărași
Primăria Călărași continuă amenajare parcărilor de reședință