La data de 22 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au depistat, pe DN 31, în comuna Spanțov, județul Călărași, un autoturism ce circula cu viteza de 84 km/h în localitate, înregistrat de aparatul radar.
Conducătorul auto, un bărbat de 53 de ani, din comuna Spanțov, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Tot la aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.
La volan a fost identificat un bărbat de 35 de ani, din comuna Borănești, județul Ialomița. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o concentrație alcoolică de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge, necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv