Săptămâna aceasta a fost aprobată o modificare importantă privind plata pensiilor administrate privat.
Senatorii din Comisia pentru buget și Comisia pentru muncă au adoptat un amendament prin care persoanele diagnosticate cu afecțiuni oncologice pot solicita plata integrală, într-o singură tranșă, a activelor acumulate în fondurile de pensii private (Pilonul II).
Inițiativa, susținută de senatoarea Daniela Mihai, reprezintă nu doar un gest de normalitate, ci și un sprijin real pentru bolnavii de cancer, care se confruntă cu una dintre cele mai grele încercări ale vieții. Aceștia au nevoie nu doar de tratamente medicale, ci și de resurse financiare pentru a-și păstra demnitatea și pentru a-și continua lupta.
Guvernul României și membrii comisiilor parlamentare au sprijinit proiectul, votând în unanimitate amendamentul. Legea vizează aproximativ 8 milioane de români participanți la Pilonul II de pensii private.
More Stories
Oltenița: Încep lucrările de modernizare pe Strada Cornișei
Exercițiu tactic pentru un management eficient al situaţiilor de urgenţă, desfășurat de ISU Călărași
Primăria Călărași continuă amenajare parcărilor de reședință