Timp de trei zile, Oltenița va deveni centrul distracției autentice românești, găzduind un festival plin de cântec, dans și voie bună.
Evenimentul se va desfășura în perioada 3 – 5 octombrie și promite o atmosferă de sărbătoare, alături de artiști renumiți și un târg tradițional de toamnă.
Scena va vibra în ritmuri populare și etno, cu invitați de seamă:
Vineri, 3 octombrie, sărbătoarea se deschide cu energia copiilor de la Clubul Copiilor Oltenița – Școala de dans prof. Vali Stanciu, iar petrecerea va continua în pași de muzică populară alături de Alina Ionescu și invitații ei de la Etno TV, Petrică Ion, Taraf Ionel Bumbacaru și trupa RO-Mania.
Sâmbătă, 4 octombrie, vor urca pe scenă talentații copii din Oltenița, dansatori și cântăreți de la Clubul Copiilor, secția Canto (prof. Pavelescu Dănuț). Atmosfera va urca apoi la cote înalte cu recitalurile susținute de Elena Baltos și un invitat surpriză de mare calibru: Constantin Enceanu.
Duminică, 5 octombrie, în ultima zi a festivalului, o vocea caldă a Marianei Stan și de energia formației Nemuritorii, care vor încheia spectaculos ediția din acest an.
Pe lângă spectacolele muzicale, vizitatorii sunt invitați să se bucure de un târg care le va încânta simțurile.
Aici vor găsi bucate de sezon, vinuri alese, must proaspăt, pastramă și o gamă variată de meșteșuguri tradiționale.
More Stories
Ce a pregătit Primăria Călărași cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Marinei Române
Ședință extraordinară a Consiliului Local Călărași
ANUNȚ IMPORTANT: Suspendare temporară a curselor cu bacul Chiciu – Regie