14 august 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

AMBASADORUL ROMÂNIEI ÎN BELGIA S-A ÎNTÂLNIT CU SECRETARUL DE STAT ÎN MINISTERUL AGRICULTURII, VIOLETA MUȘAT

Ambasadorul României în Regatul Belgiei, Andreea Păstârnac, a avut o întrevedere cu Violeta Mușat, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Discuțiile au vizat relansarea cooperării bilaterale în domeniul agriculturii, în baza Memorandumului de Înțelegere semnat la finalul anului 2021, document ce trasează direcții de colaborare în domenii precum intensificarea dialogului între experți români și belgieni, cercetarea și transferul de tehnologie, digitalizarea fermelor și dezvoltarea agriculturii biologice.

În cadrul întrevederii au fost evidențiate priorități precum: sprijinirea micilor ferme și a rețelei socio-profesionale rurale, schimburile de expertiză privind cultura cartofului, tradițională pentru ambele țări, precum și cooperarea pentru susținerea femeilor fermier.

Întâlnirea a deschis noi perspective de inițiative și parteneriate menite să consolideze colaborarea româno-belgiană în sectorul agricol.