Primarul Mihăiță Beștea a semnat două contracte care vizează modernizarea infrastructurii rutiere din orașul Oltenița. Este vorba despre strada Aurel Vlaicu, care va fi complet reabilitată, de la o stradă de pământ, va deveni una modernă, cu asfalt, trotuare, borduri și sistem de preluare a apelor pluviale. La fel și pe șoseaua Chirnogi, unde vom interveni pentru refacerea covorului asfaltic, a trotuarelor și a întregii structuri rutiere.
Ambele artere vor intra în lucru săptămâna viitoare.
„Știu că ne dorim cu toții un oraș cu străzi mai bune, mai curate, mai sigure. Așa cum am spus încă de la începutul mandatului, nu vom amâna investițiile care țin de infrastructura rutieră.
Tot în această perioadă, continuăm și lucrările de refacere a carosabilului pe Bulevardul Republicii, unde s-au făcut intervenții la canalizare. A fost nevoie să așteptăm câteva zile ploioase pentru ca terenul să se așeze natural, ceea ce reprezintă un pas important pentru ca asfaltarea să reziste în timp.
E adevărat, vremea ne-a întârziat parțial, dar monitorizăm atent fiecare etapă și ne propunem ca lucrările să fie gata până la finalul săptămânii viitoare”. – Mihăiță Beștea Primar municipiul Oltenița



More Stories
Ce a pregătit Primăria Călărași cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Marinei Române
Ședință extraordinară a Consiliului Local Călărași
ANUNȚ IMPORTANT: Suspendare temporară a curselor cu bacul Chiciu – Regie