Valdis Dombrovskis, comisar european pentru economie și productivitate, implementare și simplificare, în vizita sa în România, s-a întâlnit cu membrii Comisiilor reunite pentru buget, finanțe și afaceri europene din Senat și Camera Deputaților
La acestă întâlnire a luat parte și Daniela Mihai, senator PSD, membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Parlamentul României.
Discuțiile s-au axat pe provocările economice actuale ale României, în special pe deficitul bugetar și pe măsurile necesare pentru corectarea dezechilibrelor economice și consolidarea stabilității financiare.
Stabilitatea economică a României este esenţială nu doar pentru dezvoltarea internă, ci și pentru menținerea încrederii partenerilor europeni.
România are nevoie de parteneri europeni care înțeleg efortul real depus de țară pentru a stabiliza bugetul.
DANIELA MIHAI – SENATOR PSD CĂLĂRAȘI
A fost menținut un nivel ridicat al investițiilor, în special cele susținute de fonduri europene, în domenii strategice cu efecte economice semnificative:
- Infrastructură rutieră și feroviară
- Energie
- Digitalizare
- Sănătate și învățământ
Un subiect important al discuției a fost renegocierea cu succes a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu Comisia Europeană. Această renegociere oferă României posibilitatea de a continua proiecte majore precum dezvoltarea infrastructurii, construirea de spitale noi și renovarea unităților școlare.
România își va consolida sistemul de apărare cu ajutorul Uniunii Europene. Prin intermediul mecanismului european Security Action for Europe (SAFE), România poate utiliza 16,68 miliarde de euro, ocupând astfel poziția a doua în UE în ceea ce privește valoarea fondurilor alocate pentru acest domeniu.
More Stories
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a
Fundația Pădurea de Mâine a împădurit 1,4 hectare de teren degradat la Vasilați, județul Călărași