Guvernul României, prin OUG 35 / 2025, a introdus un mecanism de sprijin social pentru consumatorii casnici aflați în sărăcie energetică.
Până la 31 martie 2026, persoanele singure cu venit lunar de până la 1.940 lei și familiile cu venit net / membru de până la 1.784 lei pot beneficia de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei / lună, dedicat exclusiv plății facturilor de energie electrică.
Consumatorii vulnerabili pot solicita, online, acordarea tichetului electronic de energie, în platforma electronică EPIDS, pe adresa epids.mmuncii.ro. Platforma a fost dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Persoanele care nu au acces la internet pot depune cererile în scris la primăria de domiciliu ori la oficiile poștale.
Beneficiarii venitului minim de incluziune sunt introduși automat în sistem, nefiind necesară o cerere.
Solicitanții trebuie să aibă domiciliul în România sau să poată dovedi că locuiesc legal în țară.
Cererile pentru acordarea tichetelor de energie se depun o singură dată.
Banii nu se dau în numerar și nu se virează în cont bancar. Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, chiar dacă solicitantul nu este titularul contractului de energie.
Plata consumului de energie electrică se face direct la oficiile poștale, unde cetățeanul trebuie să prezinte factura și un act de identitate.
Tichetul de energie poate fi utilizat în termen de 12 luni de la ultima încărcare, iar soldul poate fi folosit oricând până la data de 31 martie 2026.
În cazul în care beneficiarul acestui drept își schimbă adresa sau componența familiei se modifică, este necesară depunerea unei noi cereri în aplicația EPIDS sau la primăria de domiciliu ori la oficiile poștale.
Pentru informații suplimentare și asistență, cetățenii au la dispoziție numărul de Call-center 021.93.09 al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială sau adresa de e-mail sprijinenergie@mmanpis.ro.
More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv