Locuitorii comunei Grădiștea au celebrat astăzi, 6 ianuarie 2026, sărbătoarea Botezului Domnului printr-o serie de manifestări ce au împletit rânduiala religioasă cu tradițiile populare.
Ziua a debutat la Biserica din Grădiștea, unde a fost oficiată Sfânta Liturghie. Credincioșii prezenți au participat la slujba de sfințire a apei (Aghiasma Mare), moment ce marchează purificarea spirituală a întregii comunități.
Sărbătoarea a continuat în satul Rasa, unde conform tradiției, momentul culminant a fost aruncarea crucii. Cei mai curajoși s-au întrecut în apele reci pentru a recupera simbolul creștin, gest despre care se spune că aduce sănătate și binecuvântare celui care reușește să aducă crucea la mal.
După amiază, atenția tuturor s-a mutat pe islazul comunal din satul Rasa, în zona podului „La Gili”, unde a avut loc mult așteptatul concurs cabalin. Evenimentul a adunat sute de spectatori, iubitori de animale și de tradiții, veniți să admire exemplarele înscrise în competiție.
Concursul a cuprins două secțiuni principale:
- Proba de frumusețe: Unde juriul a punctat îngrijirea, postura și harnașamentul cailor.
- Proba de viteză: O demonstrație de forță și agilitate care a ținut publicul cu sufletul la gură.
„Este o bucurie să vedem cum tradițiile noastre atrag atât de mulți tineri și cum spiritul comunității rămâne viu prin aceste manifestări. Boboteaza nu este doar o sărbătoare religioasă, ci și un moment de mândrie pentru gospodarii noștri” VASILE MATEI – PRIMAR COMUNA GRĂDIȘTEA
La competiție au participat exclusiv crescători din comună, caii fiind înscriși în registrul agricol local, fapt ce subliniază dorința de a promova valorile și gospodarii din Grădiștea.
More Stories
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a
Fundația Pădurea de Mâine a împădurit 1,4 hectare de teren degradat la Vasilați, județul Călărași