Primăria Municipiului Călărași anunță semnarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții: „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice Școala Nr. 2 Colegiul Economic”.
Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiența energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B2: Renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, a vizat transformarea fundamentală a infrastructurii educaționale într-una modernă, sustenabilă și performantă.
Lucrările pentru corpurile C1, C2 şi C3 (Centrală termică) au vizat termoizolarea planșeului de peste ultimul nivel, termoizolarea exterioară a pereților exteriori ai clădirii, reabilitarea instalațiilor de iluminat, refacerea trotuarului din garda din jurul clădirii, refacerea fațadelor, înlocuirea tâmplăriilor interioare și exterioare cu variante performante energetice, montarea de panouri fotovoltaice, achiziționarea și montarea unei stații de încărcare rapidă cu două puncte de încărcare.
Realizarea intervențiilor de creștere a eficienței energetice propuse pentru clădire va conduce, pe de o parte, la o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire de cel puțin 50% față de consumul anual specific de energie pentru încălzire înainte de renovarea fiecărei clădiri, și anume 57,83 %, iar pe de altă parte la reduceri ale consumului de energie primară și reduceri ale emisiilor de CO2, situate în intervalul 30%, în comparație cu starea de pre-renovare, și anume: reduceri ale consumului de energie primară – 59,05 %, respectiv reduceri ale emisiilor de CO2 – 58,84 %.
Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat în decembrie 2023, fiind realizate în baza Autorizației de Construire emisă în data de 10 februarie 2024. Perioada de garanație a lucrărilor: 36 de luni.
„Prin finalizarea acestui proiect, oferim elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Economic condiții de studiu la standarde europene. Dincolo de confortul termic sporit, prioritățile noastre rămân reducerea consumului de energie și gestionarea responsabilă a resurselor comunității,” a declarat Marius Dulce, primarul Municipiului Călărași.
Investiția, cu o valoare totală finală de 5.689.500,57 lei (TVA inclus), contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la alinierea municipiului nostru la politicile europene de mediu.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă