Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Călărași din data de 26 februarie a.c., a fost și proiectul de hotărâre privind stabilirea costului mediu lunar de întreținere al persoanelor vârstnice asistate din căminul „Sfântul Antim Ivireanul” care a fost aprobat, însă nu fără dezbateri aprinse.
Principalul punct al discuției a fost cheltuielilor de personal. Conform datelor prezentate în ședință, aproximativ 78% din bugetul alocat căminului este consumat de salariile angajaților, în timp ce restul de 22% este direcționat către îngrijirea propriu-zisă, hrană și utilități.
Directoarea instituției Ilinca Enescu a susținut că instituția funcționează „perfect legal” și că numărul de personal este dictat de normativele stricte impuse de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială.
Primarul Marius Dulce și-a reafirmat sprijinul pentru menținerea și extinderea căminului. Acesta a anunțat că unitatea și-a mărit recent capacitatea la 50 de locuri și că există planuri pentru investiții viitoare, inclusiv instalarea unui lift exterior pentru persoanele cu dizabilități.
Referitor la calitatea serviciilor, hrana este acum asigurată prin cantina proprie a primăriei, renunțându-se la serviciile de catering pentru a reduce costurile și a îmbunătăți calitatea meniului.
Costul mediu lunar de întreținere este stabilit prin Hotărâre a Consiliului Local al Primăriei Municipiului Călărași, în conformitate cu Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale și Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice.
Acest cost reflectă cheltuiala reală totală necesară pentru îngrijirea unui beneficiar și include:
- cazare
- hrană
- utilități
- servicii medicale și îngrijire permanentă
- personal de specialitate și auxiliar
- materiale sanitare și igienico-medicale
- cheltuieli administrative și de întreținere
Este acesta suma pe care o plătește efectiv beneficiarul?
Nu (cu mici excepții reglementate legal)
Costul mediu lunar NU este egal cu contribuția efectivă plătită de beneficiar.
Conform legii, beneficiarul contribuie în funcție de veniturile proprii (în principal din pensie), în limita stabilită de cadrul legal. (60% din pensie).
De unde provine diferența?
Diferența dintre costul real (costul mediu lunar aprobat) și suma achitată de beneficiar este acoperită din:
- bugetul local al municipiului Călărași
- fonduri publice alocate pentru servicii sociale
- alte surse legal constituite (venituri familiale – copii)
Aceste mecanisme sunt prevăzute clar de legislație și au scopul de a asigura accesul persoanelor vârstnice la servicii sociale sigure și de calitate.
Conducerea căminului respinge categoric orice acuzație sau insinuare lipsite de realitate și de adevăr.
Ilinca Enescu – Director căminul „Sfântul Antim Ivireanul”
În urma discuțiilor proiectul a fost adoptat cu:
- 9 voturi „pentru”
- 2 voturi „împotrivă”
- 2 abțineri
More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv