30 aprilie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

Acțiune pentru creșterea siguranței rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată

La data de 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași au desfășurat o acțiune pentru reducerea riscului rutier în zona trecerilor la nivel cu calea ferată și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la respectarea regulilor de circulație.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate controale la 11 stații de cale ferată și 18 treceri la nivel cu calea ferată, fiind legitimate 164 de persoane și verificate 161 de autovehicule.

Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au reținut 5 permise de conducere, au retras 6 certificate de înmatriculare și au reținut un set de plăcuțe de înmatriculare, fiind instituite și 2 măsuri de sechestru.

În 4 situații, a fost dispusă sancționarea contravențională, precum și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 120 de zile, ca urmare a nerespectării obligației de oprire atunci când barierele sau semibarierele erau în curs de coborâre.

În urma acțiunii au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei.

Polițiștii atrag atenția conducătorilor auto asupra obligativității respectării semnalizării la trecerile la nivel cu calea ferată, nerespectarea acesteia putând avea consecințe grave. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței rutiere.