În urma aprobării bugetului Municipiului Călărași de către Consilierii Locali a cărui sumă totală se ridică la 225.165.000 de lei, într-un interviu acordat pentru mediaonlinecl.ro și opiniadecălărași.ro, primarul Marius Dulce avertizează că veniturile proprii sunt insuficiente pentru planul de dezvoltare ale orașului, transformând fondurile europene în „oxigenul” investițiilor locale.
Deși taxele și impozitele locale au fost ajustate, edilul subliniază că acestea nu reprezintă sursa principală pentru marea dezvoltare.
- Venituri din taxe este de proximativ 5-6 milioane de lei (cca. 1 milion de euro), sumă insuficientă pentru proiecte de anvergură.
- Motorul dezvoltării îl reprezintă fondurile europene, cu proiecte în derulare de peste 30 de milioane de euro.
- Gradul de îndatorare este de 16,2%, mult sub plafonul legal de 30%, ceea ce oferă municipalității „oxigen” pentru noi cofinanțări dacă va fi necesar.
Administrația are în derulare proiecte europene de peste 30 de milioane de euro, în timp ce cofinanțările necesare depășesc 5 milioane de euro.
Administrația locală este într-o cursă contra cronometru pentru finalizarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Sunt vizate numeroase imobile pentru anvelopare și creșterea eficienței energetice, printre care blocurile: A1, A5, A13, A17, B43 și A15.
Investițiile în educație rămân pe lista de priorități, fiind menționate unități de învățământ de prestigiu:
- Școala Tudor Vladimirescu (proiect finalizat).
- Școala Titulescu.
- Liceul Economic.
Primarul a atras atenția asupra dificultăților cauzate de aprobarea târzie a bugetului național, care a decalat calendarul achizițiilor publice până în luna iulie.
Unul dintre cele mai așteptate momente este demararea lucrărilor la Piața Mare (Piața Unirii). Contractul de execuție, în valoare de aproximativ 2 milioane de euro, iar durata lucrărilor este estimată la 18 luni.
Alte proiecte majore pe lista de priorități:
- Cinematograful Victoria: Proiectul de modernizare are finanțarea asigurată, designul urmând să fie finalizat în luna mai.
- Stadionul Navrom: Va fi transformat dintr-o bază sportivă degradată într-o grădină modernă și spațiu verde pentru cetățeni.
- Modernizarea străzilor: Sunt vizați 11,2 km de străzi perpendiculare pe Bd. București, între Bd. Republicii și Bd. București.
- Transport local: Implementarea traseului 4 pentru a lega zone precum Zefirului, Mușețelului și Cartierul de Tineri.
- Prețul asfaltului: a crescut de la 3.000 lei/tonă la 3.700 lei/tonă (o creștere de peste 23%), influențat de conflictele din Ucraina și Iran.
„Vrem un oraș curat și modern. Prioritatea zero este infrastructura în fața casei fiecărui cetățean, dar și marile proiecte care aduc plusvaloare comunității,” a declarat primarul Marius Dulce.
„Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Tot ce am arătat că putem face, vom face în continuare, dar acest lucru necesită efort financiar și răbdare,” a declarat primarul Marius Dulce.
Pentru a asigura continuitatea lucrărilor în perioadele de incertitudine bugetară, primăria a apelat la un împrumut operațional contractat anul trecut, care permite susținerea segmentelor de proiecte prioritare.
More Stories
Peste 9 kilograme de tutun descoperite de polițiști
Acțiune pentru creșterea siguranței rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată
Autorizația de antrepozit fiscal a unui operator economic a fost revocată deComisia pentru autorizare ANAF