3 mai 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

Furt de cablu de cupru depistat de polițiști călărășeni

La data de 14 aprilie a.c., ora 14:16, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras o rolă de cablu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în perioada 6 martie – 14 aprilie a.c., mai multe persoane ar fi pătruns într-o anexă situată în municipiul Călărași, de unde ar fi sustras aproximativ 150 de metri de cablu din cupru.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Ca urmare a administrării probatoriului de către polițiștii Poliției Municipiului Călărași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptelor, respectiv trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 45 de ani.

La data de 29 aprilie a.c., față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, la data de 30 aprilie a.c., pe numele acestora au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.