Consiliul Județean Călărași face parte dintr-un amplu parteneriat european derulat în cadrul proiectului Green and Mystical Danube Storytelling Route, alături de organizații și instituții din Croația, Slovenia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Slovacia, Muntenegru, Ungaria și Bulgaria, într-o inițiativă care reunește statele dunărene în jurul promovării patrimoniului cultural și turistic al Dunării.
Coordonat de Agenția de Dezvoltare Rurală Zadar din Croația și finanțat prin Programul Interreg Regiunea Dunării 2021–2027, proiectul are un buget total de 1,9 milioane de euro și urmărește dezvoltarea unei rute turistice internaționale care valorifică identitatea, tradițiile și poveștile comunităților dunărene.
Pentru județul Călărași, acest proiect înseamnă integrarea într-o rețea europeană de promovare turistică și culturală, dar și o oportunitate concretă de dezvoltare locală.
În Portul Turistic Călărași a fost amenajat un punct de informare și promovare dedicat acestei rute, un spațiu prin care vizitatorii vor putea descoperi patrimoniul, tradițiile și obiectivele turistice ale județului nostru și ale zonei dunărene.
Iată că Dunărea nu ne desparte, ci ne unește cu comunități și parteneri europeni care împărtășesc aceleași valori, aceeași istorie și aceeași dorință de a transforma patrimoniul dunărean într-o resursă pentru dezvoltare, turism și identitate culturală.
More Stories
Vasile Iliuță “pot să garantez că nu va mai crește prețul la apă, pe strategia tarifară pe care o avem acum”
Poliția Locală: anunț de transfer în interesul serviciului
Ion Angel Mânăstire a lansat volumul „Penelopa”, o odă dedicată iubirii veșnice