Sprijinul pentru producătorii români și dezvoltarea sectorului agricol rămân priorități zero pe agenda parlamentară. Senatoarea Daniela Mihai, membră în Comisia pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală din Senat, a susținut și votat o inițiativă legislativă extrem de importantă pentru apicultorii din întreaga țară.
Este vorba despre propunerea legislativă pentru completarea Legii apiculturii nr. 383/2013, care prevede scutirea de la plata impozitului pe mijloacele de transport pentru autovehiculele utilizate exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral, omologate și înregistrate oficial ca vehicule apicole.
Practicarea stupăritului pastoral implică eforturi logistice uriașe și costuri substanțiale pentru apicultori, care sunt obligați să își deplaseze stupinele pe distanțe mari pentru a asigura culesul de nectar. Prin această măsură, povara fiscală asupra celor care investesc în echipamente specifice este redusă considerabil.
„Este o măsură firească de sprijin pentru cei care își desfășoară activitatea în domeniul agricol-apicol. Apicultorii români au nevoie de soluții concrete, nu de promisiuni. Prin acest vot, venim în întâmpinarea unei solicitări legitime a breslei și le facilităm munca, asigurându-ne că acest sector tradițional rămâne viabil și competitiv”, a declarat senatoarea Daniela Mihai.
Prin eliminarea acestei taxe, parlamentarii din Comisia de Agricultură transmit un semnal clar de susținere a economiei rurale și a biodiversității, activitatea albinelor fiind vitală pentru întregul ecosistem agricol românesc. Proiectul legislativ urmează parcursul parlamentar pentru decizia finală.
More Stories
Întâlnire de lucru între Administrația Locală și Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice
Reținut pentru violare de domiciliu și lovirea sau alte violențe
Stadionul din Grădiștea s-a transformat în cel mai mare teren de joacă pentru copii de 1 iunie