Joi, 4 mai, a avut loc Conferința Municipală de Alegeri a PSD Călărași, eveniment în cadrul căruia Marius Dulce a primit un nou vot de încredere. Acesta a fost reales în funcția de președinte al Organizației Municipale, confirmând astfel continuitatea la conducerea filialei.
Realegerea lui Marius Dulce vine ca o confirmare a muncii depuse în ultimii ani, a rezultatelor obținute pe plan local și a capacității sale de a consolida o echipă puternică. Obiectivul principal al organizației rămâne dezvoltarea municipiului Călărași și reprezentarea cu responsabilitate a intereselor cetățenilor.
Evenimentul s-a bucurat de o prezență selectă, adunând laolaltă lideri de la nivel național și regional, care au ținut să își arate susținerea pentru proiectul politic coordonat de Marius Dulce. Printre invitații de marcă s-au numărat:
Reprezentanți ai conducerii naționale a PSD: Alexandru Rogobete și Florin-Ionuț Barbu;
Lideri din administrația regională: Adrian Gâdea (președintele Consiliului Județean Teleorman), Alexandru Potor (primarul municipiului Slobozia) și Mihăiță Beștea (primarul municipiului Oltenița);
Parlamentarii județului Călărași, senator Daniela Mihai și deputatul Ion Samoilă, alături de numeroși primari, consilieri locali și județeni.
În cadrul discursurilor, invitații au recunoscut public eforturile și implicarea lui Marius Dulce în consolidarea Organizației Municipale PSD și au subliniat importanța stabilității administrative pentru proiectele viitoare ale comunității.
La eveniment au participat, de asemenea, numeroși membri și simpatizanți ai partidului, sala dovedindu-se neîncăpătoare pentru echipa social-democrată din Călărași, pregătită pentru noile provocări politice și administrative.
More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv