Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, în cadrul operațiunii „JUPITER 5”, se desfășoară simultan, la nivel național, un număr de 154 de percheziții domiciliare, fiind puse în executare 27 mandate de aducere în mai multe județe din țară, având ca obiectiv identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor implicate în activități ilegale, precum și pentru prevenirea impactului acestor activități asupra comunității, prejudiciul identificat fiind de peste 11.740.000 lei.
Dosarele instrumentate vizează infracțiuni silvice, evaziune fiscală, contrabandă, punere în circulație de produse contrafăcute, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, fals în declaraţii, obţinere ilegală de fonduri, stopaj la sursă, agresiune sexuală şi agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, proxenetism, infracțiuni de spălare de bani, înşelăciune, furt calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată, braconaj și uz de armă fără drept.
INFRACȚIUNI DE MEDIU
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul Ordine Publică – B.P.F.F.P. au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară în județul Suceava, într-un dosar penal privind infracțiuni de tăiere, fără drept, de arbori şi furt de arbori.
Coroborând probele administrate, rezultă că, în perioada 11.12.2025-19.12.2025, în cadrul unui caton silvic aparţinând Ocolului Silvic Stulpicani, în mai multe unităţi amenajistice au fost identificaţi numeroşi arbori tăiaţi fără drept, aparţinând fondului forestier proprietate publică a statului. În urma controalelor efectuate de lucrătorii silvici, au fost identificate şi inventariate 184 cioate provenite din tăieri ilegale de arbori din speciile molid, brad şi fag, precum şi alte 17 cioate identificate ulterior în alte parcele ale aceleiaşi unităţi de producţie, rezultând un total de 201 arbori tăiaţi fără drept.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Bacău – Poliţia municipiului Moineşti au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară în județul Bacău, în 2 dosare penale privind infracțiuni silvice şi de furt de arbori.
În fapt, se reține că, în cursul lunii martie 2026, o persoană a tăiat în mod ilegal şi a sustras 6 arbori din zona împădurită din extravilanul municipiului Moineşti.
EVAZIUNE FISCALĂ
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Dolj au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară în județul Dolj și 3 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiunea de evaziune fiscală.
În fapt, se reţine că reprezentanții a două societăți comerciale au săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, prin omisiunea evidențierii în actele contabile, în tot sau în parte, a veniturilor realizate în urma fabricării și comercializării de articole de mobilă pe teritoriul județului Dolj și al altor unități administrativ-teritoriale.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și ofițerii de poliție judiciară din cadrul SICEF Constanța au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în județul Constanța și 1 mandat de aducere, într-un dosar penal privind infracțiunea de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimativ de 104.799 lei.
Din cercetări a reieșit că, într-un dosar de insolvență, o persoană ce deținea calitatea de asociat unic și administrator al unei societăți s-a înscris la masa credală cu o sumă de bani, având ca justificare creditări efectuate în fiecare zi de către aceasta, despre care există suspiciunea că sunt datorii inexistente, având ca scop neplata sumelor stabilite conform hotărârii civile.
De asemenea, din cercetările efectuate până în prezent, rezultă că, în perioada 2019 – 2025, societatea a omis să evidențieze în totalitate operațiunile comerciale efectuate.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Timiș au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară în județul Timiș, într-un dosar penal privind infracțiunea de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimativ de 120.113 lei. În actul de sesizare se menționează că în perioada ianuarie 2019 – decembrie 2024, o societate comercială a omis înregistrarea în evidențele contabile a tuturor veniturilor realizate.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Alba au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în județul Alba și 1 mandat de aducere, într-un dosar penal privind infracțiunea de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimativ de 1.546.326 lei.
În fapt, în perioada ianuarie 2024 – septembrie 2025, reprezentanții unei societăți comerciale ar fi omis, în tot sau în parte, să evidențieze în actele contabile ale societății veniturile realizate ca urmare a operațiunilor comerciale efectuate constând în vânzarea de cherestele din specia rășinoase și din specia fag către diverse persoane fizice, în baza a 255 avize de însoțire material lemnos.
La data de 14.01.2025, angajaţii au falsificat mai multe documente cu ocazia exploatării de material lemnos, pentru cantitatea de 19,89 mc.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Ilfov au pus în executare 1 mandat de percheziție domiciliară în județul Ilfov, într-un dosar penal privind infracțiunea de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimativ de 270.575 lei.
Din cuprinsul actului de sesizare rezultă că, în perioada 30.01.2018 – 31.12.2019, o societate ar fi înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli corespunzătoare unor operaţiuni de achiziţii nereale de la furnizori.
INFRACȚIUNI DE FALS
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Satu Mare au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară în județul Bihor și 2 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiunea de punere în circulație de valori falsificate.
Aspectele rezultate din cercetările efectuate indică faptul că, în perioada mai – iunie 2026, inculpații au deținut și au transmis în vederea punerii în circulație, respectiv au înlesnit punerea în circulatie a unui număr mare de bacnote false din cupiura de 500 euro și din cupiura a 1000 franci elvețieni.
CONTRABANDĂ
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Olt au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară în județul Olt, în două dosare penal privind infracțiunea de contrabandă.
Din înscrisurile existente în cele 2 dosare penale rezultă că două persoane ar depozita la domiciliul lor țigarete de diferite mărci, fără timbru de marcaj fiscal, provenite din contrabandă, țigarete pe care le comercializează la prețul de 16-18 lei pachetul, direct către persoane fizice din localitate.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Suceava au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în județul Suceava și mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiunea de contrabandă.
Din analiza împrejurărilor cauzei rezultă că o persoană din municipiul Suceava este implicată în activităţi ilicite din sfera contrabandei cu ţigarete şi comercializează ţigarete de provenienţă extracomunitară, în două locaţii.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I..P.J. Bihor – SICE au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară în județul Bihor și 3 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiuni de contrabandă, cu un prejudiciu de 100.000 lei.
Din înscrisurile existente la dosar rezultă că o persoană este implicată în activităţi ilicite în sfera contrabandei cu ţigarete, pe raza mun. Oradea, jud. Bihor, cauzând astfel un prejudiciu bugetului general consolidat al statului. În mod concret, persoana respectivă ar achiziţiona ţigarete provenite din contrabandă, de pe raza altor judeţe, de la persoane neidentificate, pe care ulterior le-ar vinde altor persoane, care la rândul lor comercializează ţigaretele către persoane ce locuiesc în proximitatea adreselor lor de domiciliu din municipiul Oradea, județul Bihor.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I..P.J. Teleorman – SICE au pus în executare 1 mandat de percheziție domiciliară în județul Teleorman, într-un dosar penal privind infracțiuni de contrabandă.
Din cercetările efectuate reiese că o persoană ar comercializa produse din tutun şi produse contrafăcute (produse textile) pe raza oraşului Videle.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Teleorman – SICE au pus în executare 1 mandat de percheziție domiciliară în județul Teleorman, într-un dosar penal privind infracțiuni de contrabandă.
Din cuprinsul actului se sesizare rezultă că o persoană comercializează produse din tutun pe raza comunei Mereni, judeţul Teleorman.
CONTRAFACERE
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și ofițerii de poliție judiciară din cadrul SICEF Constanța au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară (Ilfov – 4, București – 1), într-un dosar penal privind infracțiunea de punere în circulație de produse contrafăcute. Din cercetări a reieșit că o societate comercială a efectuat un import de 77 colete conținând 37126 de jucării, care reprezentau personaje din desene animate, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală.
INFRACȚIUNI DE SERVICIU
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Vaslui – SICE au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în județul Vaslui, într-un dosar penal privind infracțiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii, cu un prejudiciu estimativ de 20.000 lei.
Din documentele analizate a reieşit faptul că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale, funcționari din cadrul unei primării au prelungit valabilitatea unei autorizații de construire fără îndeplinirea condițiilor impuse de lege, măsură dispusă retroactiv prin atestarea în fals a unor alte date decât cele reale.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Braşov – S.I.C.E. au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară în județul Braşov și 2 mandate de aducere într-un dosar penal privind infracțiuni de obţinere ilegală de fonduri şi stopaj la sursă, cu un prejudiciu estimativ de 200.000 lei.
O societate nu ar fi achitat impozite şi contribuţii cu regim de reţinere la sursă, obligaţii fiscale în cuantum total de 55.834 lei.
De asemenea, în perioada 2019-2020, dar şi ulterior, pe parcursul a 4 ani de implementare şi monitorizare, reprezentantul societăţii ar fi folosit şi prezentat documente şi înscrisuri conţinând date inexacte şi incomplete, în vederea acordării finanţării prin programul Start Up Nation, având ca rezultat obţinerea unui ajutor financiar nerambursabil.
INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII PERSOANEI
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Botoşani – Serviciul Investigaţii Criminale au pus în executare 1 mandat de percheziție domiciliară în județul Botoşani şi un mandat de aducere, într-un dosar penal privind infracțiunile de agresiune sexuală şi agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.
Din ansamblul aspectelor examinate reiese că, un bărbat ar fi agresat sexual două minore, pe care le-ar fi luat de acasă sub pretextul că face acte de binefacere, pentru a le cumpăra haine și dulciuri. În cauză se efectuează cercetări pentru probarea faptei și față de alte 4 minore.
INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONILUI PRIN NESOCOTIREA ÎNCREDERII
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Maramureş – S.I.C.E. au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară în județul Maramureş, într-un dosar penal privind infracțiuni de spălare de bani şi înşelăciune, cu un prejudiciu de aproximativ 882.973 lei.
În perioada octombrie 2020 – mai 2025, cu prilejul încheierii unor contracte de vânzare – cumpărare a unor echipamente medicale stomatologice, suspectul ar fi indus în eroare mai multe persoane fizice şi juridice în legătură cu existenţa bunurilor vândute, dar şi în ce priveşte natura şi provenienţa acestora, încasând de la aceştia în conturile societăţii pe care o administrează suma totală de 881.973,53 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate. Produsele nu au mai fost livrate sau au fost livrate alte produse necorespunzătoare. Ulterior, sumele de bani au fost transferate către alte conturi controlate aparţinând atât societăţii, cât şi persoanei fizice, inclusiv conturile personale ale administratorului societăţii, cu scopul ascunderii ori disimulării ilicite a produslui infracţional.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Caraş-Severin – S.I.C.E. au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară (5 în judeţul Caraş-Severin, 3 în judeţul Cluj şi 1 în judeţul Mehedinţi) şi 4 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiuni de spălare de bani, cu un prejudiciu de 250.000 lei.
Din analiza materialului probator rezultă că o persoană ar fi obţinut fraudulos un credit bancar de 240.000 lei prin folosirea unor situaţii anuale financiare falsificate, aparţinând unei societăţi comerciale din localitatea Oţelu Roşu, iar ulterior, pentru a ascunde originea ilicită a veniturilor, ar fi efectuat mai multe transferuri bancare reprezentând plăţi nelegale către o societate comercială şi o persoană fizică autorizată, deşi între părţi nu au existat relatii comerciale.
INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – BIC Turnu Severin au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară și 5 de percheziție a vehiculelor în județul Drobeta-Turnu Severin și 7 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiunea de furt calificat, cu un prejudiciu estimativ de 5.000 lei. Din cuprinsul actului de sesizare a rezultat că, în perioada 08.05.2026-03.06.2026, mai multe persoane au sustras 500 litri de carburant din autotrenurile ce tranzitează județul Mehedinți.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Giurgiu – Poliţia oraşului Bolintin Vale – F.I.C. au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară în județul Giurgiu şi 4 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiunea de furt calificat, cu un prejudiciu estimativ de 200.000 lei.
Din cuprinsul actului de sesizare a rezultat că, în noaptea de 17-18.05.2026, persoane neidentificate au sustras, prin forțarea ușii de acces a unei locuințe de pe raza orașului Bolintin Vale, bani și o cantitate de 300 g aur, în valoare de aproximativ 40.000 euro. În urma activităților efectuate în cauză au fost identificate 4 persoane care ar fi săvârșit furtul calificat, cunoscute cu antecedente penale pentru fapte împotriva persoanei și împotriva patrimoniului.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi și ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Iaşi – Serviciul ordine publică au pus în executare 15 mandate de percheziție domiciliară în județul Iaşi, într-un dosar penal privind infracțiunea de furt calificat. Din analiza împrejurărilor cauzei rezultă că angajați ai unei societăți din Iași, respectiv conducători auto de autobuz, au sustras cantități semnificative de motorină din rezervoarele mijloacelor de transport, pe care ulterior le-au utilizat în scop personal sau le-au comercializat către alte persoane.
NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean şi ofiţerii de poliţie din cadrul IPJ – Serviciul arme, explozivi și substanțe periculoase Bistrița Năsăud pun în executare 31 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată, braconaj și uz de armă fără drept.
Din ansamblul probelor administrate rezultă că un grup de 6 persoane desfăşoară activităţi de braconaj pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, folosind arme deţinute legal, dar şi arme deţinute ilegal, provenite din contrabandă.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani şi ofiţerii de poliţie din cadrul I.P.J. Hunedoara – Serviciul arme, explozivi și substanțe periculoase pun în executare 6 mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal având ca obiect infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Raportat la aspectele analizate rezultă că, în perioada martie 2025-martie 2026, persoanele vizate au achiziționat fără drept, muniție neletală prin comenzi pe o platformă online, existând suspiciunea că dețin arme fără drept.
Precizăm că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate,în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
More Stories
Primăria Călărași informează proprietarii de terenuri din cartierele de tineri din municipiul Călărași
Acord de înfrățire între municipiul Oltenița și municipiul Byala din Bulgaria
Percheziții pentru braconaj în Teleorman și Olt: bunuri de peste 58.000 de lei confiscate