Locuitorii comunei Grădiștea au oportunitatea de a obține noile Cărți Electronice de Identitate (CEI) direct în localitatea lor, rapid și fără costuri. Primăria a anunțat prezența unei echipe mobile specializate pentru preluarea cererilor și documentelor.
Conform unui anunț oficial, echipa mobilă va fi prezentă la sediul Primăriei comunei Grădiștea în data de 24 iunie 2026, începând cu ora 09:00.
O veste pentru comunitate este că noile Cărți Electronice de Identitate (CEI) vor fi eliberate GRATUIT, contravaloarea acestora fiind acoperită integral prin fonduri europene (PNRR).
Acte necesare pentru eliberarea noului document
Cetățenii care se vor prezenta la sediul primăriei pentru eliberarea noilor cărți de identitate trebuie să aibă asupra lor următoarele documente:
- Certificatul de naștere;
- Certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
- Hotărârea de divorț (dacă este cazul);
- Actul de proprietate în original;
- Adeverință de la primărie.
Înscrieri pe listă pentru preschimbarea actelor de identitate
Administrația locală face un apel către toți cetățenii care au nevoie de preschimbarea actului de identitate (din motive precum: expirare, schimbare de domiciliu, schimbare de nume, pierdere etc.) să anunțe intenția în prealabil.
Pentru o bună organizare și întocmirea listei cu persoanele interesate, cetățenii sunt rugați să contacteze primăria prin una dintre următoarele metode:
- Prezentare fizică la sediul Primăriei Grădiștea;
- Telefonic, la numerele: 0242 336 017 sau 0723 531 086.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă