15 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

Bărbat reținut pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie

La data de 21 iunie a.c., ora 18:08, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către o femeie de 60 de ani, din comuna Chirnogi, județul Călărași, cu privire la faptul că a fost agresată de fiul său.

Din primele verificări efectuate s-a stabilit că, în timp ce femeia se afla în curtea locuinței sale, pe fondul unui conflict spontan, a fost agresată fizic de către fiul său, un bărbat de 40 de ani.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

În urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.