8 iulie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

Carieră în Jandarmerie: IJJ Călărași recrutează candidați pentru Academia de Poliție.

Tinerii care își doresc o carieră de ofițer în Jandarmeria Română se pot înscrie, la concursul de admitere organizat de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Călărași a dat startul recrutărilor pentru sesiunea de admitere 2026. Pentru Jandarmeria Română sunt scoase la concurs 41 de locuri în cadrul programelor de studii „Drept” și „Ordine și siguranță publică”.

Procesul de selecție se va desfășura după următorul calendar:

  • 6 – 24 iulie 2026: Transmiterea cererii de înscriere (exclusiv online);
  • Până la 6 august 2026: Depunerea dosarului complet de recrutare și susținerea evaluării psihologice;
  • 12 – 19 august 2026: Proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice;
  • 22 august 2026: Proba scrisă de verificare a cunoștințelor;
  • 27 august – 14 septembrie 2026: Examinarea medicală (pentru candidații care au trecut de proba scrisă);
  • 15 septembrie 2026: Afișarea rezultatelor finale.

Cererile de înscriere trebuie transmise exclusiv în format electronic, pe adresa de e-mail a Biroului Resurse Umane din cadrul IJJ Călărași: resurse_umane@jandarmeriacalarasi.ro.

Notă: Informații complete privind condițiile legale de recrutare, documentele obligatorii pentru dosar și regulamentul de admitere pot fi accesate direct pe site-ul oficial al instituției: www.jandarmeriacalarasi.ro (secțiunea PrezentareOrganizareCarieră).

Pentru detalii suplimentare și lămuriri, candidații pot contacta Biroul Resurse Umane la numărul de telefon: 0242 317 771.

„Alege o carieră construită pe onoare, responsabilitate și profesionalism! Te așteptăm în echipa Jandarmeriei Române!”, este mesajul transmis de reprezentanții IJJ Călărași pentru viitorii ofițeri.