Primăria Comunei Fundeni aduce la cunoștința cetățenilor că, în data de 23 iulie 2026, începând cu ora 18:00, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local Fundeni, conform Dispoziției Primarului nr. 138/17.07.2026.
Locul desfășurării: Sala de ședințe a Primăriei Comunei Fundeni, Str. Trandafirilor nr. 25, comuna Fundeni, județul Călărași.
Pe ordinea de zi se află proiecte de hotărâre privind:
– declararea unor bunuri de uz și interes public local;
– alegerea președintelui de ședință;
– achiziționarea serviciilor de asistență, consultanță și reprezentare juridică;
– atribuirea și retragerea unor drepturi de folosință asupra terenurilor, în conformitate cu prevederile legale.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă