Ieri, 23 iulie, la ora 12:00, s-a dat startul uneia dintre cele mai solicitante și spectaculoase probe de rezistență din cadrul festivalului „72DusÎntors – Swim4Dreams”. Alexandru-Ioan Nicoară a intrat în apă hotărât să ducă mai departe spiritul evenimentului și să încerce o performanță incredibilă, care depășește limitele convenționale ale sportului: 72 de ore de înot neîntrerupt.
Astăzi, după 24 de ore de efort continuu, l-am surprins pe Alexandru-Ioan Nicoară în timpul unei scurte pauze tehnice, chiar pe marginea Canalului Siderurgic.
Atmosfera de pe margine este electrizantă, iar solidaritatea sportivă atinge cote maxime. Astăzi alături de Alexandru au intrat în apă nume sonore din lumea înotului de mare rezistență: legendarul Martin Strel, supranumit „Big River Man” omul care a înotat fluvii întregi precum Amazonul sau Dunărea, precum și Bogdan Vasiliu.
Într-un scurt moment de respiro, Bogdan Vasiliu ne-a împărtășit primele sale impresii despre energia evenimentului și provocările de pe traseu.
„Suntem aici din iubire pentru sport și din dorința de a susține o cauză extraordinară. Cauza Swim4Dreams și curajul lui Alexandru de a-și testa limitele ne-au adus împreună. Călărașiul oferă un cadru excelent pe Canalul Siderurgic, iar energia oamenilor de pe margine și a echipei de suport ne dă un impuls uriaș.” Bogdan Vasiliu
Alexandru-Ioan Nicoară continuă să scrie istorie pe Canalul Siderurgic din Călărași, având înainte încă două zile decisive în care își va testa limitele la maxim. Susținătorii sunt așteptați în număr cât mai mare pe margine pentru a-i transmite energia necesară de a duce la bun sfârșit această misiune impresionantă.
More Stories
Investiție majoră la Călărași: 10 milioane de euro din fonduri europene pentru restaurarea Muzeului Municipal și un complex sportiv modern
Oltenița se pregătește de mișcare! Maraton de alergare pe 26 septembrie, cu participare gratuită pentru localnici
Bărbat reținut pentru violență în familie