24 august 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

Trei bărbați reținuți într-un dosar penal privind săvârșirea unor fapte de violență în spațiul public

La data de 19 august a.c., la ora 18:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie de 24 de ani, din comuna Dragalina, județul Călărași, cu privire la faptul că mai multe persoane l-au agresat fizic pe soțul său.

Din primele verificări efectuate a reieșit că, în timp ce femeia și soțul său, un bărbat de 31 de ani, se aflau într-un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Călărași, lângă autoturismul acestora ar fi oprit alte două vehicule, din care ar fi coborât mai multe persoane, care i-ar fi agresat fizic pe cei doi.

Persoanele vătămate au fost transportate la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au fost identificați trei bărbați bănuiți de comiterea faptelor, aceștia fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe și complicitate la lovirea sau alte violențe.

Față de doi dintre aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Precizăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.