3 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

DGASPC Călărași a lansat campania anuală de prevenire a cerșetoriei: „Nu încurajați cerșetoria! Sprijinul real vine prin servicii sociale”

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași a marcat miercuri 2 septembrie 2026 prima zi a campaniei de prevenire a cerșetoriei, o acțiune de conștientizare derulată și menită să combată un fenomen cu impact direct asupra comunității locale.

Începând din 3 septembrie 2026, echipei DGASPC Călărași i se vor alătura reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Călărași. Prezența cadrelor de poliție este esențială în cadrul campaniei pentru instrumentarea din punct de vedere penal a potențialelor situații de cerșetorie sau de exploatare a minorilor.

Totodată, la acțiuni participă și reprezentanții Direcției de Poliție Locală a Municipiului Călărași, a căror implicare pe parcursul întregii campanii (2 – 8 septembrie 2026) va contribui la menținerea ordinii publice și la identificarea persoanelor vulnerabile din spațiul public.

Reprezentanții DGASPC Călărași transmit un mesaj ferm către toți locuitorii municipiului și județului: nu încurajați cerșetoria.

„Oferirea de bani sau alte bunuri susține în mod direct un fenomen nociv și menține vulnerabilitatea persoanelor din stradă, expunându-le adesea unor forme grave de exploatare. Doar refuzând să hrănim această practică putem ajuta cu adevărat și putem direcționa sprijinul către serviciile sociale specializate”, subliniază organizatorii campaniei.

Cetățenii care doresc să ajute persoanele aflate în dificultate sunt îndrumați să direcționeze resursele către instituțiile și serviciile sociale acreditate, singurele capabile să ofere soluții pe termen lung, adăpost, hrană și sprijin de specialitate.