La data de 8 septembrie a.c., ora 16:47, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o femeie este agresată de către fiul său.
Din primele verificări a reieșit că, în timp ce o femeie de 50 de ani se afla la domiciliul din municipiul Oltenița, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, ar fi fost agresată fizic de către fiul său, un bărbat de 32 de ani.
Femeia a fost transportată la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
În urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
More Stories
Investiție nouă pentru cultura călărășeană Scena mobilă a Centrului Cultural are propriul sistem de sunet și lumini outdoor
Zilele Municipiului Călărași, 2 zile de evenimente culturale și artistice
Muzeul Municipal Călărași: clădiri readuse la viață prin piese de lego