Cea de-a doua ediție a Concursului de Tradiție Culinară Pescărească s-a încheiat într-o atmosferă plină de energe, gusturi autentice și voia bună.
Evenimentul a adus împreună comunitatea călărășeană în jurul tradițiilor locale, al muzicii bune și al poveștilor pescărești. Șapte echipe s-au întrecut la ceaune în prepararea celei mai gustoase ciorbe de pește, oferind juriului și celor prezenți un adevărat spectacol gastronomic.
În urma evaluării preparatelor, podiumul din acest an a fost ocupat de:
- Locul I: Prăjituri și Torturi
- Locul II: Cei Trei Ceaunari
- Locul III: Gastronomic Economic
Sărbătoarea nu s-a oprit însă doar la experiențele culinare. Scena din Portul Turistic a găzduit ansambluri folclorice de renume și muzicieni îndrăgiți din întreg județul Călărași. Călărășenii au cântat, au jucat și s-au bucurat împreună de o seară plină de căldură și tradiție.
Organizatorii doresc să adreseze mulțumiri tuturor celor care le-au fost alături și au contribuit la atmosfera deosebită a zilei. Un eveniment de succes se construiește cu și pentru oameni, iar publicul prezent a demonstrat din nou că și comunitatea din Călărași știe să prețuiască astfel de momente.
Vestea bună este că surprizele nu se opresc aici! Organizatorii promit că această ediție este doar una dintre multele care vor urma, pregătind deja noi evenimente și surprize de proporții pe care abia așteaptă să le dezvăluie publicului.



More Stories
Ședință ordinară a Consiliul Județean Călărași
73 de situații de urgență pentru pompierii militari călărășeni
Producătorii vitivinicoli pot depune cereri de finanțare pentru investiții până la 19 octombrie 2026