16 octombrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

PSD cere o nouă direcție economică și măsuri urgente: „Miza este creșterea nivelului de trai, nu confruntarea politică sterilă”

În cadrul ședinței din plenul Senatului, senatoare Daniela Mihai a transmis un mesaj către viitoarea guvernare și către premierul desemnat, subliniind că prioritatea absolută a Partidului Social Democrat este schimbarea direcției economice pentru a opri sărăcirea populației.

Potrivit declarației politice, PSD solicită lăsarea orgoliilor politice deoparte în contextul unei situații critice a țării, cerând ca atenția să fie orientată strict pe rezolvarea problemelor populației și relansarea economiei.

Urgențele solicitate de PSD pentru noul guvern:

  • Prezentarea în Parlament a situației reale a deficitului bugetar și a tuturor datoriilor amânate.
  • Asigurarea fondurilor necesare pentru spitalelor, serviciile critice și funcționarea statului.
  • Adoptarea obligatorie a bugetului de stat până la finalul lunii noiembrie.
  • Asigurarea stocurilor necesare de gaze și energie electrică.

Printre măsurile antiinflație propuse de PSD pentru protejarea categoriilor vulnerabile se numără indexarea pensiilor (inclusiv a celor militare) și eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoanele cu dizabilități.

Pentru a sprijini mediul antreprenorial local și a preveni falimentul firmelor românești, formațiunea susține achitarea de către stat a facturilor restante în maximum 90 de zile, alături de operaționalizarea rapidă a planului de relansare economică.

Totodată, reprezentanta PSD a amintit propunerea semnării unui memorandum alături de mediul de afaceri și sindicate, prin care se garantează menținerea taxelor pe parcursul anului viitor și o rambursare accelerată a TVA-ului în termen de 30 de zile pentru firmele fără risc fiscal.

„Românii au nevoie de soluții, nu de blocaje, orgolii politice sau conflicte pentru funcții. Ajunge cu bătaia de joc! Stop sărăcirii populației și a antreprenorilor locali!”, a concluzionat Daniela Mihai senator PSD