În data de 13.07.2022, ora 12.59, un echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al Județului Călărași, a fost solicitat, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă -112, să intervină în zona localității Vasilaţi – pe DJ 301, la nivelul de trecere cu calea ferată, pentru acordarea primului ajutor şi pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unui accident produs prin coliziunea dintre un tren și un autocamion.
La fața locului a fost identificată o singură victimă rezultată în urma accidentului, conducătorul unui autocamion înmatriculat în judeţul Ialomiţa, care era conştient şi prezenta doar un atac de panică, fară alte mărci traumatice.
Conducătorul autovehiculului a refuzat examinarea şi transportul la spital.
Trenul Regio nr. 10279 (Bucureşti – Olteniţa) implicat în accident transporta 30 de călători şi niciunul dintre aceştia nu a avut nevoie de îngrijiri.
Atât circulaţia feroviară, cât şi cea rutieră ,pe DJ 301, au fost întrerupte pe respectivele tronsoane, pentru aproximativ o oră.
Purtător de cuvânt al I.S.U. Barbu Știrbei al județului Călărași Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu
More Stories
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a
Fundația Pădurea de Mâine a împădurit 1,4 hectare de teren degradat la Vasilați, județul Călărași