Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au verificat modul în care sunt respectate prevederile HG nr. 935/2020
În urma activităților desfășurate, organele de control au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuință, în intervalul orar 23.00-5.00, precum și portul măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
Au fost legitimate 124 de persoane dintre care 58 de persoane au fost identificate că nu respectă interdicțiile privind deplasarea/libera circulație și au fost aplicate 58 de sancțiuni în valoare de 22.000 de lei.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic, și în perioada următoare, pe raza întregului județ.
Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri!
More Stories
FRAUDĂ DE 1,9 MILIOANE DE LEI ÎN DOMENIUL CONSTRUCȚIILOR
37 DE PERCHEZIȚII PENTRU NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR
CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI PREZINTĂ MODUL DE DESFĂȘURARE AL CAMPANIEI ELECTORALE