Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt au depistat pe DN3, în localitatea Radu Vodă, județul Călărași, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Lupșanu, județul Călărași, în timp ce conducea un vehicul, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest acesta a prezentat o concentrație alcoolică de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, totodată, fiindu-i suspendat permisul de conducere pe o perioadă nedeterminată, până la soluționarea cauzei.
More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv