Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dragalina, au efectuat semnal de oprire unui autoturism ce se deplasa pe strada Stejarilor, din comuna Dragalina, județul Călărași, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare.
S-a procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit, iar în urma verificărilor efectuate s-a constat faptul că la volanul autoturismul se afla un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Dragalina, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Ulterior, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.
More Stories
PATRU BĂRBAȚI REȚINUȚI PENTRU FURT CALIFICAT ȘI INFRACȚIUNI LA REGIMUL PISCICOL
21 MARTIE 2025 – TERMEN FINAL DE PRIMIRE CERERI PENTRU SECTORUL DE CREȘTERE A OVINELOR/CAPRINELOR, AFECTAT DE FENOMENE CLIMATICE NEFAVORABILE
150 DE ANI DE PRESĂ ȘI ACTIVITATE TIPOGRAFICĂ LA CĂLĂRAȘI