Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a trei autocare, peste 1.000 de bunuri care erau inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute. Produsele aparțineau unor pasageri ai mijloacelor de transport, doi cetățeni turci și un cetățean român, în vârstă de 25, 27, respectiv 40 de ani.
În ziua de 25.02.2022, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecerea a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controale specifice asupra unor autocare, care transportau persoane în regim internațional, pe ruta Turcia-România.
Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit printre bagajele pasagerilor, mai mulți saci din plastic, de culoare neagră. Aceștia conţineau 907 parfumuri, 92 de perechi de încălțăminte tip sport și 96 de articole vestimantare, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.
În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că bunurile respective aparțineau unor pasageri ai mijloacelor de transport, doi cetățeni turci, în vârstă de 27, respective 27 de ani și un cetățean roman, în vârstă de 40 de ani.
Bunurile, estimate la o valoare de 131.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către polițiști în vederea continuării cercetărilor.
În prezent, față de persoanele în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet competentă.
More Stories
RECOMANDĂRI PRIVIND ÎNCHEIEREA CAMPANIEI ELECTORALE
MII DE PARFUMURI SUSCEPTIBILE A FI CONTRAFĂCUTE, ÎN VALOARE DE PESTE 1.000.000 LEI, DESCOPERITE LA PTF CALAFAT
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI ESTE PREGĂTITĂ PENTRU SEZONUL RECE