10 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR CĂLĂRĂȘENI PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE SIGURANȚĂ RUTIERĂ

În acest sfârșit de săptămână, în zilele de vineri și sâmbătă, în județului Călărași s-a acționat pe linia combaterii riscului rutier, vitezei excesive, a consumului de băuturi alcoolice și substanțe interzise și a verificării stării tehnice a autovehiculelor.

În activități, alături de polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au acționat și specialiștii Regiei Autonome – Registrul Auto Român.

Astfel, în urma activităților desfășurate în teren, polițiștii au constatat 5 infracțiuni, au aplicat 281 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 120.000 de lei, au reținut 23 de permise de conducere și au retras 13 certificate de înmatriculare.

Exemple:

La data de 09 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au depistat în localitatea Șoldanu, județul Călărași, un bărbat, de 43 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autovehicul, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea cu aparatul etilotest a prezentat o concentrație alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La data de 08 iulie a.c., un tânăr a fost depistat pe Bulevardul Eroilor, din municipiul Călărași, conducând cu o viteză de 135 km/h.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 120 de zile.