18 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

BUNURI CONTRAFĂCUTE, ESTIMATE LA O VALOARE DE PESTE 200.000 LEI, DESCOPERITE LA PTF GIURGIU

Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra mai multor mijloace de transport, peste 700 de bunuri, constând în articole vestimentare, parfumuri și marochinărie, toate purtând însemnele unor firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

În ultimele 24 de ore, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, trei autocare.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit, în compartimentele pentru marfă, mai multe colete ambalate în material din plastic de culoare neagră, cantitatea totală de 571 articole vestimentare, 161 parfumuri și 2 articole de marochinărie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor polițiștii de frontieră au stabilit că bunurile descoperite aparțin unor pasageri, doi cetățeni turci și un cetățean român, cu vârste cuprinse între 47 și 65 de ani.

Persoanele în cauză nu deţineau documente de provenienţă pentru bunurile sus-menţionate. Bunurile, în valoare estimată de  205.600 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.