29 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

PESTE 20.000 KILOGRAME DEŞEURI METALICE, OPRITE ÎN P.T.F. GIURGIU

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, nereguli privind transferul a peste 20 de tone deşeuri metalice. Deşeurile urmau să ajungă în Scoția însă au fost returnate societăţii expeditoare.

În data de 11.12.2022, la în jurul orei 14.00, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, un mijloc de transport condus de un cetățean ucrainean, în vârstă de 57 de ani.

Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, deşeuri metalice, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unor societăţi din Scoția.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 20.420 kilograme deșeuri metalice.

Procedând la verificarea documentelor de transfer, s-a constatat faptul că transportul nu întrunește condițiile de a intra pe teritoriul României.

În consecință, autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.