29 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

CONSTATĂRI ALE POLIȚIȘTILOR ÎN CADRUL PLANULUI DE ACȚIUNE „FOC DE ARTIFICII”

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au confiscat 170 de kg de articole pirotehnice.

La data de 12 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Călărași – Biroului Rutier, au oprit pentru control în municipiul Călărați, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Oltenița.

În urma controlului autovehiculului, în portbagajul acestuia au fost identificate 170 kg ( 68 bucăți) de articole pirotehnice, de diferite categorii.

Bărbatul, nu figurează ca persoană fizică/juridică autorizată să efectueze operațiuni cu articole pirotehnice, fapt pentru care bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, urmând să fie supuse expertizei criminalistice pentru stabilirea categoriei.

În cauză se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

CUMPĂRAȚI ARTICOLE PIROTEHNICE DOAR DE LA PERSOANE FIZICE/JURIDICE AUTORIZATE

* petardele pot fi comercializate doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole și numai după obținerea autorizației de deținere și comercializare.

SESIZAȚI POLIȚIA CÂND CONSTATAȚI CĂ SUNT VÂNDUTE ILEGAL ARTICOLE PIROTEHNICE

* comercializarea, fără drept, de articole pirotehnice constituie infracțiune și vă poate pune în pericol sănătatea și integritatea corporală.

ATENȚIE LA ETICHETĂ!

* la achiziționarea de articole pirotehnice verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română! Exemple de articole pirotehnice care pot fi comercializate către public: steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, inele de foc, sateliți.