10 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR DE BOBOTEAZĂ LA CĂLĂRAȘI

Primăria Municipiului Călăraşi va organiza vineri, 6 ianuarie 2023, Boboteaza, ziua când este sărbătorit Botezul Domnului.

Boboteaza încheie perioada sărbătorilor de iarnă şi este momentul naşterii spirituale a Mântuitorului. Este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul.

Agenda evenimentului:

  • 08.00 – 10.45: Oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (Volna);
  • 09.30 – 11.00: Oficierea slujbei de către un sobor de preoţi şi diaconi, în Parcul Central;
  • 10.45 – 11.00: Deplasarea suitei oficiale spre Parcul Central;
  • 11.00 – 11.15: Oficierea Slujbei Aghiazmei Mari de către P.S. Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor;
  • 11.15 – 11.30: Ceremonia aruncării şi recuperării de către înotători a Sfintei Cruci din apele Braţului Borcea;
  • 11.30 – 12.00: Parada şi botezul cailor;
  • 12.00 – 13.00: Servirea fasolei (1.200 de porţii) în două zone de distribuire, amenajate pe platoul din faţa Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi.

Numărul maxim al participanţilor la tradiționalul ceremonial al recuperării crucii este de 15 persoane. Înscrierile pentru participare se fac în dimineaţa zilei de 6 ianuarie, în Parcul Central (zona ponton).

Cel care va recupera crucea va primi din partea Primăriei un premiu în valoare de 1.000 de lei iar ceilalţi participanţi la acest eveniment vor intra, fiecare, în posesia unui premiu de 150 de lei.

Parada cailor se va face pe traseul Oborul săptămânal – Strada Dobrogei – Strada Griviţa – Strada Pompieri – Strada Progresul – Strada Sloboziei şi se va finaliza cu botezul acestora (scena amplasată în faţa Palatului Prefecturii).

Înscrierile participanţilor la parada cailor vor avea loc începând cu ora 09.00 la Oborul săptămânal.

Organizatorul, Primăria Municipiului Călăraşi, va acorda câte un premiu atât fiecărui participant (în valoare de 150 de lei) cât şi primilor 3 câştigători ai secţiunilor „Cel mai frumos cal”, „Cel mai frumos harnaşament”, respectiv „Cel mai frumos atelaj” (locul 1 – 1.000 lei, locul 2 – 700 lei, locul 3 – 500 lei).

„Toate organele abilitate ne-au susținut și au spus că sunt de acord să aducem și caii, pentru că altfel Boboteaza nu ar avea acel efect, iar oamenii trebuie să se bucure de aceste animale frumoase. Pe lânga ‘Botezul Cailor’, vom avea premii consistente. Înscrierile pentru ceremonia aruncării crucii în apele Brațului Borcea și recuperarea acesteia se vor face în ziua de Bobotează. O să fim pregătiți cu ambulanță, cu autobuz, cu tot ce trebuie, ca și în anii trecuți, pentru că, în felul acesta, putem să triem persoanele care vor fi prezente acolo și care vor dori să intre în apele Borcei, pentru a recupera crucea. Programul va fi următorul: la ora 08:00 vom fi prezenți la Biserica ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ (Volna), până la ora 11:00. După ora 11:00, ne vom deplasa cu Preasfințitul Vincențiu, pentru a sfinți apele, după care vom fi prezenți pentru a sfinți caii, pentru că anul acesta vor fi, din nou, caii prezenți la această sărbătoare. După aceea, în parc și pe platoul Consiliului Județean vom servi fasole. Această ediție frumoasă se va încheia cu premierea cailor, pe care o vom face după ce îi adunăm, din nou, la Obor. Vom fi prezenți în Obor, pentru a premia cei mai frumoși cai, cel mai frumos harnașament și cel mai frumos atelaj.

primarul municipiului Călărași, Marius Dulce