12 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

3 661 DE PERMISE DE CONDUCERE VOR EXPIRA ÎN LUNILE IANUARIE -FEBRUARIE 2023

La nivelul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a fost efectuată o analiză din care a rezultat că, în perioada ianuarie 2023 – februarie 2023, va expira termenul de valabilitate administrativă a permiselor emise în perioada decembrie 2012 – februarie 2013.
La nivelul județului Călărași, în perioada ianuarie 2023 – februarie 2023, va expira termenul de valabilitate a 3661 de permise de conducere.
Posesorii de permise de conducere care se află în această situație sunt rugați să solicite preschimbarea permiselor de conducere înainte de expirarea valabilității administrative, ținând cont de numărul mare de documente care vor necesita preschimbare, parcurgând următorii pași:

  • efectuarea programărilor online pe site-ul www.drpciv.ro
  • achitarea contravalorii permisului de conducere în valoare de 89 lei (prin intermediul CEC, BCR, rețeaua de stații SelfPay, online – ghișeul.ro sau drpciv.ro sectiunea servicii online – plăți, mandat poștal, etc.)
  • pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere (act de identitate valabil – original, fișa medicală, permisul a cărui preschimbare este solicitată, în original, dovada efectuării plății taxei).
  • prezentarea la sediu conform programării.

Trebuie menționat că prin Ordinul nr. 123 din 5 august 2013 privind condiţiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în cazul schimbării numelui titularului au fost aduse modificări în ceea ce privește modalitatea de obținere a unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, intervenind obligativitatea depunerii fișei medicale.
Reamintim faptul că cererea pentru preschimbarea permisului de conducere poate fi depusă la oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, indiferent de domiciliul titularului.

Permisul de conducere se livrează, prin serviciul de curierat la Poștei Române, la adresa din România indicată de titular sau se ridică de către acesta de la serviciul public comunitar indicat în cererea de preschimbare (termenul de livrare este cuprins între 5-15 zile). Până la eliberarea noului permis, titularului i se eliberează un document cu valabilitatea de 15 zile.
După termenul de 15 zile, în cazul în care titularul nu poate fi identificat/găsit la adresa indicată în cerere, permisul de conducere se va ridica, personal, de la serviciul public comunitar în a cărui competență se află acea adresă.
Stadiul emiterii documentelor poate fi urmărit, în timp real, pe site-ul www.drpciv.ro, secțiunea servicii online – emitere permis/emitere certificat.