3 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

POLIŢIŞTII ACŢIONEAZĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități, în județul Călărași, în scopul creşterii siguranţei cetăţeanului şi combaterii operațiunilor ilegale cu substanţe şi deşeuri periculoase.

Astfel, la data de 31 ianuarie a.c., în urma activităților desfășurate în teren, polițiștii au depistat un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din comuna Grădiștea, județul Călărași, care în calitate de angajat al unei societatăți agricole, a incendiat, respectiv a aprins intenționat, mai multe categorii de deșeuri (bidoane, saci de rafie, anvelope utilitare).

S-a procedat la stingerea focului aprins, iar față de persoana în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect.

De asemenea, polițiștii au depistat un bărbat, de 69 de ani, din comuna Grădiștea, județul Călărași, care în calitate de președinte al unei societăți comerciale cu domeniu de activitate cultivarea în comun a pământului, prelucrare și industrializare produse agricole, a dispus administrarea cantitatății de 4800 de kg de îngrășăminte chimice de tip uree granulate.

Astfel, cel în cauză a încălcat prevederile Anexei nr. 2 din Ordinul 333/165/2021 emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin care se prevede că este interzisă aplicarea acestor substanțe în perioada 15 noiembrie – 10 martie.