28 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

CUM POȚI DEVENI ELEV LA COLEGIUL NAȚIONAL MILITAR

Colegiile naţionale militare sunt şcoli cu tradiţie, care oferă o excelentă educaţie şi o multitudine de oportunităţi profesionale.

Învăţământul liceal militar este de tip vocaţional, în profilul militar, specializarea matematică-informatică (și limba engleză intensiv).

Misiunea colegiului naţional militar este aceea de a pregăti candidaţi – absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat, pentru instituţiile/unităţile de formare a personalului militar , în mod special a ofițerilor și a maiștrilor militari.

Asigurarea unei pregătiri temeinice şi dezvoltarea competenţelor specifice profilului şi specializării sunt garanția promovării examenului de bacalaureat și a admiterii în învăţământul superior militar, precum și a adaptării rapide la rigorile și standardele instituției militare.

Pe timpul celor patru ani de studiu, învățământul liceal militar asigură:

– pregătirea ştiinţifică şi umanistă generală a elevilor;

– dezvoltarea și diversificarea competențelor-cheie specifice profilului militar și specializării matematică-informatică, în paralel cu socializarea militară primară;

– familiarizarea cu mediul militar şi cu tradiţiile armatei române;

– orientarea profesională competentă a absolvenţilor pentru ca aceştia să urmeze o carieră militară de succes;

– identificarea, dezvoltarea și punerea în valoare a calităților personale ale fiecărui elev.

Cum poți deveni ELEV la COLEGIUL NAȚIONAL MILITAR

Recrutare şi selecţie

Înscrierea se face până la data de 24 martie 2023 de către unul dintre părinți (sau tutore), online pe site-ul www.recrutaremapn.ro sau te deplasezi împreună cu unul dintre părinți (sau cu reprezentantul legal) la biroul informare-recrutare din cadrul centrului militar din județul/sectorul de domiciliu, pentru a obține informații privind oferta educațională, condițiile de recrutare, selecție și admitere, precum și pentru a beneficia de consiliere și îndrumare din partea personalului recrutor;

urmezi indicațiile personalului recrutor și aștepți să fii anunțat(ă) în legătură cu data, ora și locul în care trebuie să te prezinți pentru probele de selecție;

Perioada desfășurării selecției: 06.02 – 11.04.2023, participi la selecție în cadrul centrului zonal de selecţie şi orientare de care aparții, conform precizărilor primite de la recrutor; selecția durează două zile și constă în probe fizice (traseu utilitar-aplicativ și alergare de rezistență (prima zi) și probe psihologice (test de aptitudini și chestionar de personalitate),și interviu de evaluare finală; ( a doua zi)

* dacă ești declarat(ă) „Admis” la probele de mai sus, efectuezi examinarea medicală în unități sanitare ale Ministerului Apărării Naționale, conform indicațiilor primite;

rezultatul selecției indică în ce măsură poţi face faţă cerinţelor profesiei militare şi mediului militar, este confidențial și are caracter eliminatoriu;

Perioada examinării medicale: 20.02 – 13.04.2023, după ce ești declarat „Apt” la examinarea medicală, trebuie să completezi dosarul de candidat cu documentele solicitate de recrutor, în scopul certificării îndeplinirii condițiilor și criteriilor de recrutare.

Admitere

Candidații declarați „Admis” și „Apt” la probele de selecție susţin o probă eliminatorie, în data de 19.05.2023, sub forma unui test grilă de verificare a cunoştinţelor la disciplinele limba şi literatura română şi matematică, iar notele obţinute se iau în considerare la calculul mediei finale de admitere( informaţii complete despre admitere se obţin de pe website-urile colegiilor naţionale militare).

opțiunile candidaţilor care au fost declaraţi “Admis” în prima etapă şi au participat la evaluarea naţională, sunt introduse în aplicația informatică a Ministerului Educației Naționale, în vederea ierarhizării și repartizării candidaților în colegiile naționale militare; admiterea se face prin repartizare computerizată la nivel național, în ordinea descrescătoare a mediilor finale de admitere, în funcție de opțiuni și de numărul de locuri din fiecare colegiu național militar.

COLEGIILE NAȚIONALE MILITARE

-Poți opta pentru cinci colegii naționale militare, în ordinea preferințelor:

  • Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” – Alba Iulia -168 locuri
  • Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” – Breaza -168 locuri
  • Colegiul Național Militar „Ştefan cel Mare” – Câmpulung Moldovenesc -168 locuri
  • Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” – Craiova-168 locuri
  • Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” – Constanța -144 locuri

-Studiile au durata de 4 ani (clasele IX-XII) şi se finalizează cu obţinerea diplomei de bacalaureat şi participarea la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ superior militar sau înmatricularea în învățământul postliceal militar de formare a maiștrilor militari.

-Pe toată durata pregătirii în colegiul național militar, elevii beneficiază de școlarizare, cazare, masă, echipament, transport dus-întors pe perioada vacanțelor, asistență medicală gratuite.

-Absolvenţii colegiului naţional militar au cele mai mari şanse de a avea o carieră strălucită în Armata României, datorită competențelor specifice dobândite pe parcursul celor patru ani de liceu.

Detalii suplimentare pot fi obținute :

– la sediul Centrului militar județean Călărași str. Mușețelului, nr.10, bloc J24 sau la numerele de telefon: 0242331949, 0242331955.

Program de lucru cu publicul: – luni-vineri 08.00-16.00

– marți 10.00-18.00