Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați de către un bărbat, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că angajata unui magazin alimentar este rănită.
În fapt, un tânăr a pătruns în incinta unui magazin alimentar, din municipiul Călărași, cu intenția de a sutrage bunuri şi bani, iar alte două persoane au asigurat paza din exterior.
Fiind surprins de gestionara magazinului, tânărul a devenit violent, lovind-o pe femeie în zona capului, iar acesta a reușit să sustragă 1.250 de lei.
La ora 01:17, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați cu privire la eveniment, iar imediat, la fața locului au fost direcționate echipajele de ordine publică, care i-au depistat pe cei în cauză, aceștia fiind 3 tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani, din municipiul Călărași.
Cei trei au fost reținuți pentru de 24 ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe Lângă Judecătoria Călăraşi cu propunere de arestare preventivă.
More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv