23 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

ALTE CINCI LOCUINȚE REPARTIZATE PENTRU SPECIALIȘTI DIN SĂNĂTATE

Dacă inițial nouă medici au beneficiat de câte o locuință de serviciu, astăzi, acestora li s-au mai adăugat cinci noi colegi în blocul ANL construit de către Consiliul Județean Călărași pentru specialiștii din sănătate.

Blocul ANL construit de către Consiliul Județean Călărași pentru specialiștii din sănătate este compus din 20 de apartamente cu două camere, 5 apartamente cu 3 camere și 5 garsoniere au fost construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), destinate închirierii pentru specialişti din domeniul sănătăţii.

Dacă inițial nouă medici au beneficiat de câte o locuință de serviciu, acestora li s-au mai alăturat încă cinci noi colegi în blocul ANL construit de către Consiliul Județean Călărași pentru specialiștii din sănătate.

,,A fost cea mai bună decizie luată de Consiliul Județean cu acest proiect. Le mulțumesc medicilor că au ales să vină alături de călărășeni.

Călărășenii au nevoie de medici, medicii au nevoie de condiții pentru a-și desfășura un act medical de calitate. Având medici de specialitate într-un spital județean înseamnă să întărim serviciile medicale și să oferim siguranță cetățenilor din județul Călărași. Obiectivul nostru este să oferim toată gama de servicii. Este un lucru extraordinar să putem acorda astfel de locuințe, pentru ca medicii să rămână la Călărași să profeseze. Continuăm să facem lucruri bune la Călărași pentru călărășeni”

Vasile ILIUȚĂ – PREȘEDINTE CONSILIU JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI

Cheile apartamentelor din complexul ANL medicilor care activează în sistemul public de sănătate din Călărași au fost înmânate de către administratorul public al județului Călărași, Bogdan Mihai

,,Ceea ce facem noi la Călărași ar trebui să se întâmple peste tot. Gândim un sistem prin care, la un moment dat, toți oamenii care doresc să se alăture echipei noastre medicale, să se concentreze doar pe profesia lor în sine. Aceștia nu trebuie să se îngrijoreze cu privire la locuințe”

Bogdan MIHAI – ADMINISTRATOR PUBLIC

Cei ce au primit aceste locuințe le pot păstra doar pe perioada desfășurării activității în județul Călărași.